Va înțepa Scorpionul broasca din SUA?

Netanyahu pregătește scena pentru captarea administrației Biden, manevrând astfel încât SUA să nu aibă de ales decât să se alăture Israelului. Alegoria este una în care un scorpion depinde de broaște pentru trecerea sa peste un râu inundat, prin agățarea unui lift pe spatele broaștei. Broasca nu are încredere în scorpion; dar este de acord fără tragere de inimă. În timpul traversării, scorpionul înțeapă mortal broasca înotând râul, sub scorpion. Amândoi mor. Este o poveste din antichitate menită să ilustreze natura tragediei. O tragedie greacă este aceea în care criza din centrul oricărei „tragedii” nu apare din pură întâmplare. Sensul grecesc este că tragedia este locul în care ceva se întâmplă pentru că trebuie să se întâmple; din cauza naturii participanților; pentru că actorii implicați o fac să se întâmple. Și nu au de ales decât să facă asta, pentru că asta este natura lor. Este o poveste care a fost difuzată de un fost diplomat israelian înalt, bine versat în politica SUA. Povestirea lui despre fabula broaștei îi face pe liderii israelieni să respingă cu disperare responsabilitatea pentru dezastrul din 7 octombrie, cu un cabinet care încearcă cu furie să transforme criza (psihologic) dintr-un dezastru culpabil – pentru a prezenta publicului israelian, în schimb, o imagine de oportunitate epică. Himera prezentată este aceea că, revenind la cea mai veche ideologie sionistă, Israelul poate transforma catastrofa din Gaza – așa cum a susținut de mult timp ministrul de finanțe Smotrich – într-o soluție care „rezolvă odată pentru totdeauna în mod unilateral contradicția inerentă dintre aspirațiile evreiești și palestiniene”. – punând capăt iluziei că orice fel de compromis, împăcare sau împărțire este posibil. Aceasta este potențiala înțepătură de scorpion: cabinetul israelian pariază totul pe o strategie extrem de riscantă – o nouă Nakba – care ar putea atrage Israelul într-un conflict major, dar, făcând astfel, să scufunde și ceea ce rămâne de prestigiu occidental. Desigur, așa cum subliniază fostul diplomat israelian, acest truc este construit în principal în jurul ambiției personale a lui Netanyahu – el manevrează pentru a atenua criticile și pentru a rămâne la putere cât de mult poate. Mai important, el speră că acest lucru îi va permite să răspândească vina, renunțând la toate și orice responsabilitate și responsabilitate de la sine. [Mai bine], „poate plasa Gaza într-un context istoric și epic, ca un eveniment care l-ar putea transforma pe Prim-ministru drept un lider formativ de măreție și glorie în timpul războiului”. exagerat? Nu neaparat. Poate că Netanyahu se zvârcește politic pentru supraviețuire, dar este și un adevărat „credincios”. În cartea sa, Going to the Wars, istoricul Max Hastings scrie că Netanyahu i-a spus în anii 1970 că „În următorul război, dacă o facem corect, vom avea șansa să-i scoatem pe toți arabii... Cisiordania, rezolvă Ierusalimul.” Și ce se gândește cabinetul israelian despre „următorul război”? Se gândește „Hizbullah”. După cum a remarcat recent un ministru, „după Hamas, ne vom întoarce să ne ocupăm de Hezbollah”. Este tocmai confluența unui război de lungă durată în Gaza (de-a lungul liniilor stabilite în 2006) și o conducere israeliană care pare să intenționeze să provoace Hezbollah pe scara escaladă, ceea ce face ca luminile roșii să clipească în interiorul Casei Albe, conform fostului diplomat israelian. În războiul din 2006 cu Hezbullah, întreaga suburbie urbană populată din Beirut – Dahiya – a fost nivelată. Generalul Eizenkot (care a comandat forțele israeliene în timpul războiului și acum este membru în „Cabinetul de război” al lui Netanyahu) a spus în 2008:

„Jocul final” al lui Smotrich este evident: Netanyahu își construiește sprijinul intern popular către un nou ultimatum tăcut pentru Gaza: „emigrarea sau anihilarea”. Aceasta este o anatema pentru echipa Biden. Deceniile de diplomație ale Americii din Orientul Mijlociu „s-au întins la chiuvetă”. Washingtonul observă cu o neliniște crescândă „escaladarea militară orizontală” în regiune și se întreabă dacă Israelul va supraviețui acestui laț de strângere. Cu toate acestea, SUA au doar mijloace și timp limitate pentru a constrânge Israelul. Susținerea imediată de către Biden a Israelului creează tulburări acasă și implică un preț politic care – cu alegerile la un an liber – are consecințe. Poate că era „în natura lui Biden” să creadă că ar putea „îmbrățișa” Israelul, în conformitate cu interesele SUA. Totuși, nu funcționează - lăsându-l blocat cu un scorpion pe spate. Unii susțin că soluția este simplă: amenințați cu oprirea furnizării de muniții sau a finanțării care circulă spre Israel. Sună simplu. Ar constitui o „amenințare” puternică; dar pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi nevoie de Biden să se confrunte cu „Lobby” atotputernic și stăpânirea sa strânsă asupra Congresului. Și acesta nu este un concurs pe care probabil l-ar câștiga. Congresul este solid cu Israelul. Unii sugerează că o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU ar putea impune „oprirea coșmarului din Gaza”. Dar Israelul are o istorie lungă de a ignora pur și simplu astfel de rezoluții (din 1967 până în 1989, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat 131 de rezoluții care abordează direct conflictul arabo-israelian, dintre care majoritatea au avut un impact redus sau deloc). Miercuri săptămâna aceasta, CSNU a aprobat o rezoluție prin care se cere pauze umanitare. SUA s-au abținut și, cel mai probabil, rezoluția va fi ignorată. Deci, un apel la nivel mondial pentru o soluție cu două state ar putea merge mai bine? Nu a fost până acum. Da, teoretic, UNSC poate ordona o rezoluție, dar Congresul SUA ar „înnebuni” dacă ar face-o și ar amenința cu forța pe oricine încearcă să o implementeze. Cu toate acestea, pe scurt, retorica celor două state pierde ideea: nu numai lumea islamică trece printr-o transformare populară furioasă, ci și Israelul. Israelienii sunt supărați și pasionați și, cu o majoritate covârșitoare, aprobă anihilarea din Gaza. Contextualizarea de către Netanyahu a războiului din Gaza în termeni maniheici absoluti – lumină versus întuneric; civilizație versus barbarie; Gaza ca sediul răului; toți cetățenii din Gaza complici cu răul Hamas: palestinienii ca non-umani – toate acestea trezesc emoții israeliene și amintiri ale unei ideologii în stil 1948. Și acest lucru nu se limitează la dreapta – sentimentul popular din Israel se schimbă de la liberal-secular, la biblic-eshatologic. Președintele Comitetului executiv al lui B'Tselem, Orly Noy, a scris un articol – Publicul israelian a îmbrățișat doctrina Smotrich – care subliniază modul în care internalizarea „planului decisiv” al lui Smotrich se manifestă în sprijinul popular pentru „emigrarea sau anihilarea” Israelului din Gaza. politică:  „În urmă cu șase ani, Bezalel Smotrich, pe atunci tânăr membru al Knesset-ului în primul său mandat, și-a publicat gândirea despre un final al conflictului israeliano-palestinian... În loc să mențină iluzia că un acord politic este posibil, a susținut el, problema trebuie să fie rezolvată unilateral odată pentru totdeauna.  [Soluția propusă de Smotrich a fost să le ofere] „celor 3 milioane de rezidenți palestinieni o alegere: să renunțe la aspirațiile lor naționale și să continue să trăiască pe pământul lor într-un statut inferior sau să emigreze în străinătate. Dacă, în schimb, aleg să ia armele împotriva Israelului, ei vor fi identificați ca teroriști, iar armata israeliană se va strădui să „ucide pe cei care trebuie uciși”. Întrebat la o întâlnire, în care și-a prezentat planul unor personalități religioase-sioniste, dacă se referă și la uciderea familiilor, femeilor și copiilor, Smotrich a răspuns: „În război ca și în război””.Orly Noy susține că această gândire nu se limitează pur și simplu la Cabinet sau la dreapta israeliană, ci mai degrabă, ea a devenit mainstream. Mass-media israeliană și discursul politic arată că, atunci când vine vorba de atacul actual al IDF asupra Gazei, o mare parte a publicului israelian a interiorizat complet logica gândirii lui Smotrich.  „De fapt, opinia publică israeliană cu privire la Gaza, unde viziunea lui Smotrich este implementată cu o cruzime pe care nici măcar el poate nu a prevăzut-o, este acum chiar mai extremă decât textul planului în sine. Asta pentru că, în practică, Israelul elimină de pe agendă prima posibilitate oferită – a unei existențe inferioare, depalestinizate – care până pe 7 octombrie a fost opțiunea aleasă de majoritatea israelienilor”. Implicația acestei „smotrichizări” a publicului este că Israelul – ca întreg – devine radical alergic la orice formă de stat palestinian existentă. Publicul, observă ea, a ajuns acum să vadă refuzul palestinienilor de a se supune puterii armatei israeliene ca o amenințare existențială în sine – și un motiv suficient pentru deplasarea lor.





​